Puțul Francisc

Puțul Francisc, cunoscut și sub numele de Șaftul Francisc, se găsește în partea nord-vestică a localității Baia Sprie, pe versantul drept al Văii Borcutului, la o altitudine de +465 m. Lucrările de execuție au avut loc între anii 1831 și 1835, pornind de la suprafață și ajungând la nivelul galeriei Borcut (cota +370 m, orizontul IV). Ulterior, spre finalul secolului al XIX-lea, puțul a fost adâncit până la orizontul IX (+), a cărui deschidere începuse în 1884, iar mai apoi, în intervalul 1900–1905, până la orizontul XI (+).

Acest puț avea o dublă funcție: servea atât la scoaterea minereului, cât și la extragerea apei. Pentru aceasta dispunea de o instalație hidraulică de extracție, care valorifica apele aduse dinspre Chiuzbaia, din Valea Tulbure, prin Canalul de Vest. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, această instalație hidraulică a fost înlocuită cu una acționată cu aburi.

În ianuarie 1921, clădirile puțului au fost mistuite de un incendiu, la fel ca și cele ale șteampurilor situate la gura Văii Tulbure. Astăzi, la suprafață se mai distinge locul puțului, acum surpat, din care s-a conservat o parte a zidăriei de piatră: pereții de la intrare, latura nordică și, parțial, cea estică. În zona vestică se păstrează un jgheab de piatră, care coboară în aval către o construcție mai mică, aflată pe latura vestică a clădirii mașinii de extracție. O fotografie veche a puțului surprinde o estacadă prevăzută cu o conductă; este posibil ca pe aici să fi fost dirijată o parte din apa adusă prin canalul dinspre Chiuzbaia, probabil pentru a pune în mișcare mașina de extracție. Restul apei era introdus direct în puț, pentru funcționarea instalației de extragere a apei, până la nivelul orizontului IV (cota +370 m, galeria Borcut).

În aval se mai văd rămășițele unei clădiri cu două încăperi dreptunghiulare, având pereți din piatră. Compartimentul estic a fost, cel mai probabil, cel care adăpostea instalația de extracție.

Pereții sunt deosebit de groși, ajung la 1,60 m în partea din aval. În zona centrală a pereților laterali se observă goluri paralele, mai mari, în care au fost fixate, foarte probabil, capetele axului tobei de extracție; pe această tobă se înfășura cablul metalic ce ridica și cobora simultan coliviile folosite la transportul minereului.

Construcția a avut trei niveluri, urmele acestora rămânând vizibile în zidărie. În partea de sus a etajului al treilea se mai disting, în zidăria de piatră, locașurile în care fuseseră fixate bârnele de susținere a acoperișului, acoperiș în două ape, învelit cu șindrilă, așa cum reiese din fotografia de epocă amintită mai sus.

Sursă: Kacsó Carol, „Repertoriul arheologic al județului Maramureș", Baia Mare, 2011, pag. 199–200.